4 ani de aventuri la înălțime: interviu cu Ilinca

Ilinca (9 ani) vine la noi la Climbhouse de aproape 4 ani și a devenit prietena cea mai apropiată a echipei de instructori. Fiecare dintre noi am îndrăgit-o, vorbind cu ea de cățărat, cărți, școală și iar cățărat, oferindu-i constant provocări și jocuri pentru a o ține motivată!

A: Ili, voi avea o serie de întrebări pentru tine, în care vorbim despre cățărat! Este în regulă?

I:Da!

A: Bun! Mulțumesc mult că ai venit! Este foarte important pentru noi să discutăm cu cei care excelează în cățărat sau au acest sport ca pasiune! În primul rând aș vrea să știu: cum te-ai apucat tu de cățărat? Îți amintești prima dată?

I: Prima dată m-am cățărat în copaci! Îmi era foarte frică de înălțime, însă de aia mă și cățăram în copaci.

A: Ce curios!

I: Apoi am mers la sala din Poiană, unde m-am obișnuit puțin cu cățăratul.

A: Îți amintești când ai venit prima dată aici?

I: Nu chiar prima dată, dar țin minte că printre primele trasee a fost cel cu scara și cutia (panou din sala veche).

A: Cam câți ani aveai?

I: 5-6. Acum am 9 ani.

A: Deci ai deja 4 ani de când tot vii. Cât de des veneați la început?

I: Cam o dată pe săptămână.

A: Și care a fost traseul tău preferat aici? Sau dacă îmi poți face un top 3..

I: Îmi place mult traseul cu planete, corabia și cel transparent, în oglindă.

A: Pe platformă e ceva ce ți-a plăcut în mod deosebit?

I: Întrebarea mă face să mă gândesc la traseul 3.

A: Dar instructorul tău preferat care a fost?

I: Înainte să plece, era Mihai.

A: Ai vreo amintire cu el?

I: El m-a ajutat prima dată când am venit aici. Îmi e dor de Mihai!

A: Înțeleg, asemenea și mie.. Înafară de Mihai, ar fi cineva care lucrează acum cu care te înțelegi bine?

I: Aș zice că Alex. Și George, care îmi dă jocuri. Mi-a dat o dată o provocare în care să mă cațăr pe chibrite fără să le folosesc pe primele două. Am tot încercat și dacă voiam să trișez, mă gâdila! Mai încercam să mă cațăr pe el!

A: Deci te înțelegi bine cu George!

I: Da, da. Mereu se joacă cu mine.

A: Este un instructor atent și jucăuș, într-adevăr. Ți-ai făcut un prieten la Climbhouse până acum?

I: Da, o fată numită Maria. Am cunoscut-o în sala de lângă și avem un grup de whatsapp și cu alte fete acum.

A: Și înafară de sală, te-ai mai cățărat undeva până acum?

I: Nu, încă nu. Am fost la sala din Poiană și foarte mult aici. Am găsit tot felul de jocuri și provocări la Climbhouse – o dată de exemplu am făcut traseul 3 cu spatele, atât cât am putut. Sau am cronometrat în cât timp fac un traseu sau un panou.

A: Tu ai fost prietena noastră, a instructorilor. Ai venit aici și te-ai împrietenit cu toată echipa!

I: Sunt foarte iubitoare. De exemplu am fost cu clasa la bibliotecă și mi-am îmbrășișat bibliotecara, care apoi mi-a dat o carte.

A: Simți că a te cățăra te ajută și în viața de zi cu zi?

I: Mă ajută să am mușchi și să am încredere în mine. Cred că sunt cea mai puternică dintre prietenele mele!

A: Ai vrea să te cațeri și afară?

I: Da, o prietenă de-a mea se cațără pe stâncă și vara asta vreau să merg și eu!

A: Pare că nu ai nicio frică! Ți-a fost vreodată frică?

I: Doar la început, dar apoi 0. Lui tata îi era frică să merg pe traseul 3, dar Alex a mers cu mine la început și a fost bine.

A: Cam atât am avut de întrebat, Ili. Îți mulțumesc pentru timpul tău și haide la fotografiat!

I: Haide!

Alexandra Barbu (Sasha pentru cei mici și unii mai mari) este ghidul nostru în călătoriile pline de povești și emoții ale cățărătorilor noștri. Ea a verificat cu atenție informațiile, a modelat cu grijă fiecare cuvânt din script, a transcris interviurile și a surprins momente magice prin fotografiile sale.

De la banii de colindat la espadrile de cățărat: interviu cu Robi

Robi și-a luat din banii de colindat espadrile și a primit săculeț de magneziu de la Moșu’. A venit prima dată la 4 ani la Climb House, când era doar „sala veche” (sala cu panouri de escaladă), iar acum are 8 ani jumătate. Este primul din seria noastră de interviuri cu micii cățărători deveniți mari. Pe poarta lumii cățăratului a intrat venind aici, la Climb House, iar ulterior pasiunea l-a determinat să meargă și la Natural High (sala-vecină de lângă) și ocazional la ,,locul ăla cu pietre”: anume faleza de la Pietrele lui Solomon.

Mai jos găsiți material foto și câteva întrebări și răspunsuri cu Robi, care ne-a vorbit puțin despre experiența sa cu cățăratul, sala Climb House și ce înseamnă pentru el faptul că a trecut mai departe.

A: Robi, cum te-ai apucat de cățărat? Îți amintești când ai venit prima dată la Climbhouse?

R: M-a adus mama și am făcut traseul cu tiroliana.

A: Care traseu ți-a plăcut cel mai mult din cele 3 pe care le avem? Și de ce?

R: Cel cu peștele, pentru că are skateboard. Îmi plăcea mult să mă dau pe skateboard.

A: Dar instructorul tău preferat care este? Este vreun instructor pe care l-ai ținut minte, care simți că te-a ajutat mai mult când veneai la cățărat?

R: Țin minte că atunci când nu puteam să desfac carabiniera mă ajuta Alex.

A: Este Alex instructorul tău preferat?

R: Alex și Mihai. Cu Mihai m-am dat și pe placă. (snowboard)

A: Ai vreo poveste de aici de la Climbhouse care a rămas cu tine?

R: Îmi amintesc când mergeam și stăteam pe lângă scafandru, în tunel.

A: Scafandrul este și preferatul meu. Dacă ar fi să faci un singur traseu, orice traseu de la CH, care ar fi?

R: Să urc la chibrite. M-am urcat până la cel mai înalt și am sărit de acolo.

A: Ai făcut și traseul 3?

R: Da. La un moment dat mi-a fost frică să trec la sforile alb cu roșu (la raci), dar am trecut de ele.

A: Cum ți se pare acum să te cațeri dincolo, la Natural High?

R: Am mers ca să mă poată ghida să mă dau și cu coarda (coardă escaladă). La pereții de acolo mă leagă cu sfoară și mă trage de jos.

A: Ai încercat deja să te cațeri pe peretele de escaladă? Cum a fost?

R: Super, m-am cățărat până sus!

A: Care este partea ta preferată din cățărat? Mă refer în general, ce te face să faci sportul acesta?

R: Când sunt prins cu coarda. Îmi place la înălțime.

A: Dar tu afară, la stâncă, te-ai cățărat?

R: Am fost la locul ăla cu pietre (Pietrele lui Solomon) și m-am cățărat, dar nu mereu găseam prize.

A: Și cum ți se părea când întâmpinai dificultăți?

R: Nasol. Voiam să mai revin să îl fac. Sau treceam la altul.

A: De câte ori te cațeri pe săptămână?

R: De două ori pe săptămână.

A: De când te cațeri ai mai învățat să folosești din echipamentul de cățărat?

R: Da, am învățat să pun hamul și mi-am luat espadrile. (ulterior, mama lui Robi ne-a confirmat faptul că și-a luat espadrile din proprii bani de colindat).

A: Mulțumesc mult de interviu, Robi. Din partea noastră vei avea o intrare la sală și poate mai încerci traseul 3 o dată!

R: Mulțumesc!

*Fotografia de la Pietrele lui Solomon este primită de la actualul instructor al lui Robi.

Alexandra Barbu (Sasha pentru cei mici și unii mai mari) este ghidul nostru în călătoriile pline de povești și emoții ale cățărătorilor noștri. Ea a verificat cu atenție informațiile, a modelat cu grijă fiecare cuvânt din script, a transcris interviurile și a surprins momente magice prin fotografiile sale.

Fără frică, doar curaj: interviu cu Raluca Grădinar

Avem acum o discuție: ei îi place Janja Garnbret, iar eu o urmăresc în special pe Ai Mori. (tatăl Ralucăi, George Grădinar)

Ralu, încurajată mai ales de tatăl ei, se cațără de la 2 ani. A venit la Climbhouse la vârsta de 4 ani și în timp a reușit să facă toate traseele, inclusiv panoul mov – panou în surplombă, unul din cele mai dificile din sala noastră, care a devenit preferatul Ralucăi în timp. Pasiunea ei a fost vizibilă, evoluția i-a fost încurajată de instructorii de la Climbhouse care adesea i-au pus în perspectivă alte abordări ale traseelor și i-au dat noi provocări. Azi Ralu face bouldering la sala de lângă noi, Natural High, se cațără la Pietrele lui Solomon, a urmărit Olimpiada de cățărat, apreciază cățărătoare renumite și plănuiește să devină una dintre ele pe viitor.

A: Vorbim azi cu domnișoara Raluca Grădinar, în vârstă de 7 ani – clasa I. Ralu, îmi poți spune la ce vârstă ai venit tu să te cațeri prima dată la Climbhouse?

R: Cred că pe la 4-5 ani. Dar mă cațăr în parc de la 2 ani.

A: Îți mai amintești prima ta experiență?

R: Da, prima dată m-am dus direct, fără să îmi fac la nicio încălzire, la alea înalte, la..frigărui?

A: La chibrite?

R:Da, da!

A: Și cum a fost prima dată când te-ai dat la chibrite?

R: Foarte fain! Chiar dacă nu am avut echilibru la început, apoi am zburat!

A:Ai simțit și frică?

R: Nu. Frică niciodată nu mi-a fost la cățărat! Câteodată la trasee așa mai grele mă gândesc că îmi e frică, dar de fapt nu îmi e.

A: La ce trasee?

R: La 2 și 3 (trasee de bouldering pe care acum le face)

A: Și ce faci când simți frică?

R: Păi încerc la următoarea priză.

A: Așadar tot cu curaj te duci înainte.

R:Da! Dacă și prind priza, e foarte bine.

A:Care este traseul are ți-a plăcut cel mai mult la Climbhouse?

R: Cel mai mult…hmm..cel mai mult mi-a plăcut pe tobogan! Și apoi pe panoul mov (unul din cele mai grele trasee din sală)

A: Foarte fain! Te-a ajutat vreun instructor în mod deosebit, să îl faci?

R: L-am făcut și singură, și cu ajutorul lui tati..și al lui Boțo!

A: Ce frumos! Tata te-a încurajat mult să vii la cățărat, nu?

R: Da, da! În fiecare zi veneam când eram la grădiniță în grupa mijlocie. Am avut abonament după câteva săptămâni.

A: Ralu, spune-mi despre instructorii tăi preferați! Îți mai amintești instructori care ți-au plăcut, care te-au ajutat sau îndrumat?

R:Hmm.. În primul râd mi-a plăcut de tine! Hmm..Toată lumea mi-a plăcut! M-a mai ajutat mult Boțo la panoul mov, mi-a mai spus cum să fac.

A: Cum ți se pare că explică Boțo?

R: Într-un fel așa mai pentru înălțime (oameni înalți), dar îmi iau zborul!

A: Cum crezi tu că te-a ajutat pe tine cățăratul în viața de zi cu zi? Este ceva ce ai învățat din cățărat care a putut fi folosit la grădiniță, sau acasă, sau când îți faci prieteni? Simți că te ajută și înafară?

R: Mă ajută că mă mai înalț, că devin mai flexibilă.. Și mă ajută că îmi iau zborul!

A: Cum te simți tu când faci un traseu greu?

R: Un pic de frică și în același timp un pic de curaj!

A: Ți-ar plăcea să fii cățărătoare de profesie?

R: Da, ăsta e visul meu de la 2 ani!

A: Cum a apărut pasiunea asta? E de când ai venit aici?

R: De dinainte, de când eram mică și mă uitam cu tati la televizor și o vedeam pe Janja Ganbret.

A: Serios? E și cățărătoarea mea preferată! Mai ții minte unde o vedeai?

R: Pe DigiSport. Mă mai uit la cățărat când am timp.

A: Ai văzut că Janja a luat..

R: Da, medalia de aur de două ori la Olimpiadă!

A: Bravo! Mă surprind cunoștințele tale! Ia spune-mi tu, ce trasee faci acum, la NH?

R: Fac 1,2,3. Atunci era pe culori – galben, verde, roșu.

A: Îți place și escalada sau doar bouldering-ul?

R: Bouldering. Acolo am învățat cele mai multe chestii de la Janja!

A: La escaladă când ai fost, ai învățat să folosești echipamentul?

R: Știu să îmi pun hamul. E greu de strâns la talie, dar știu să îl pun. Și știu să stau în funie, dar să îl ridic pe celălalt (să fie filator) nu știu încă.

A:  Ce minunat! Iar la stâncă ai fost?

R: Da! Am fost cu Marius la Pietrele lui Solomon și primul traseu l-am făcut până la jumătate. Și pe al doilea l-am făcut până sus. Și am văzut printre toți copacii un copac alb!

A: Cum ți s-a părut să te cațeri afară? Să auzi copacii și să vezi păsările.. Îți place mai mult afară sau înăuntru?

R: Nu mi-a fost frică că nu are de ce! Îmi place și, și, dar parcă mai mult afară – sunt în natură și respir aer curat și îmi face bine!

A: Exact asta simt și eu când mă cațăr la stâncă. E așa frumos, parcă e meditație în mișcare.

R: Exact!

A: Ralu, mi-ar plăcea să îmi spui o poveste pe care o ai tu de la cățărat. Indiferent că este în sală sau afară..ceva ce a rămas cu tine!

R: O poveste, hm…când eram mai mică, am mers și am făcut un panou care nu avea prize, dar avea cumva iarbă pusă de care trebuia să mă prind, să mă târăsc.

A: Și cum ți s-a părut?

R: Foarte greu!

A: Am înțeles. Și o ultimă întrebare, micuțo, și încheiăm! Sunt curioasă: tu mai vii aici la ClimbHouse să te cațeri?

R: Câteodată, mai vin mai ales când vreau să fac încălzire!

A: Mulțumesc Ralu pentru timpul tău! Vrei să mergem să ne cățărăm pe câteva panouri, de încălzire?

R: Mulțumesc și eeu! Daa, sigur!

Alexandra Barbu (Sasha pentru cei mici și unii mai mari) este ghidul nostru în călătoriile pline de povești și emoții ale cățărătorilor noștri. Ea a verificat cu atenție informațiile, a modelat cu grijă fiecare cuvânt din script, a transcris interviurile și a surprins momente magice prin fotografiile sale.